Te scufunzi în așternuturi și vrei să scapi de realitate, dar ești prins într-o altă capcană. Ca un pește te agăți în plase de dantele și înnoți printre valuri de cearșafuri cu miros de portocal. Vrei să ieși la suprafață pentru o gură de aer. Însă sirenele ți-au prins de glezne dansul si cântul lor.
Îți zici că o să stai doar puțin. Să mai guști o dată din liniște, din extaz. Să mai citești o poveste din ochii lor. Crezi că îți va fi de ajuns, că te vei sătura. Va fi ultima masă îmbelșugată înainte de postul care să îți purifice trupul și mintea.
Nu te vei mai intoarce acolo.
Dar corpul tău e un deșert care cerșește apă. Oricât de mult ar ploua cu sentimente și trăiri, nu vei fi niciodată sătul. Vei reveni și vei linge fiecare picătură de atenție care ți se oferă și care te face să uiți. Ceea ce ești și ceea ce ai fost.
Ceea ce ți se pare o clipă, sunt defapt ore și zile. În care îți adăpi sufletul și rămâi ascuns.
Vei uita?
Te vei schimba?
Îți vei aminti?
