Stau întinsă în pat, jumate sub pătură, jumate afară. Totul s-a
decolorat. Până și râsul meu. Eu nu eram așa. Zâmbeam mai mult, iar acum
am devenit gânditoare. Mă vreau pe *eu de demult* înnapoi. Dar atunci
nu erai TU. A fost bine și atunci, dar acum parcă e ceva în plus. Ceva
mai bun. Dar câteodată nici acum nu ești... și doare (atunci nu durea).
Aș vrea să mă trezești tu, nu soarele, dimineața. În fiecare dimineață
te văd în bucătărie și eu venind să te strâng în brate din spate și tu
te întorci zâmbind.
...dureros...
RăspundețiȘtergere