luni, 15 aprilie 2013

Amintiri de iarna


Te dai jos din autobuz, iti scoti muzica data tare din urechi (doar asa poti rezista guturilor muzicale ale soferilor). Iti opresti mp3-ul si asculti:  Liniste!
Doar valea care curge.
Mergi pe drum, tragi aer in piept, e atat de rece incat te dor caile respiratorii, dar asta nu te impiedica sa mai inspiri o data la fel de puternic.
Cineva taie lemne intr-o curte. Un caine latra uneva departe.
Ajungi in casa, simti miros de foc cu lemne. E acelasi miros de cand erai copil si veneai ingheta si cu zapada in papuci de la sanie. Obligatoriu este un fel de mancare cald cum numai bunica stie sa faca, dupa reteta proprie. Nu conteaza ca ai mancat inainte sa pleci, ca ai mancat si pe drum o ciocolata plus o punga de chipsuri, ti se face foame instantaneu, ai putea manca trei portii si ai mai cere una.
Partea 'faina' e cand te pui sa dormi. Nu are importanta ca ai bagat lemne pe foc o zi intreaga, cand te bagi in pat... frig! Asternuturile sunt mereu reci! Iti faci curaj, te bagi sub plapuma si astepti sa se incalzeasca. Dar si cand se face cald...
Dimineata te trezesti, ai impresia ca e 9, te uiti la ceas: 12:30. Cu siguranta in camera e rece (cine se trezeste noaptea sa puna lemne pe foc?) si pentru nimic in lume nu te-ai da jos din pat... Bine, poate pentru niste paine de casa inmuiata in lapte cald.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu